MSMPS LANSEAZĂ CONCURSUL PREMIUL NAŢIONAL PENTRU VÂRSTNICI „PENTRU O VIAŢĂ ACTIVĂ LA ORICE VÂRSTĂ”, EDIŢIA 2020

Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale lansează Concursul Premiul Național pentru vârstnici “Pentru o viață activă la orice vârstă”, ediţia 2020. La concurs pot participa vârstnicii de 60 de ani și peste, care au realizat performanţe deosebite în domeniul cultural-artistic, tehnico-ştiinţific, civic, medicină, antreprenoriat, agricultură, educație, sport, tehnologii informaționale, etc.

Doritorii de a participa la concurs pot expedia dosarele până la data de 4 septembrie 2020. Comisia de examinare va analiza dosarele participanților la concurs şi va nominaliza premianţii până la data de 12 septembrie 2020.

Dosarul trebuie să conțină:

• numele, prenumele candidatului/ei;

•denumirea completă a instituţiei/persoanei care înaintează dosarul la concurs confirmată prin semnătură (ştampilă, după caz);

• materialele care demonstrează performanțele în domeniile specificate;

• curriculum vitae;

• copia buletinului de identitate a candidatului/ei;

• o scrisoare de recomandare.

Concursul Premiului Național pentru vârstnici este instituit de către Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și se acordă cu prilejul Zilei internaționale a persoanelor vârstnice. Câștigătorilor li se vor înmâna Diplome de confirmare a titlului de Laureat al Premiului pentru Vârstnici şi un premiu bănesc.

Dosarele pot fi expediate la adresa Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, pe str. Vasile Alecsandri 2, mun. Chișinău sau la adresa electronică olga.gotmaniuc@msmps.gov.md, cu mențiunea Concursul național de acordare a Premiului Național pentru Vârstnici ’’Pentru o viață activă la orice vârstă’’. Regulamentul concursului îl găsiți mai jos.

Pentru mai multe detalii, vă rugam să apelați la numerele de telefon 022 268 857, 022 268 875 sau la adresa de email: olga.gotmaniuc@msmps.gov.md.

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *